România s-a trezit cu temperaturi de iarnă în plină toamnă, majoritatea valorilor minime înregistrate în intervalul 7 noiembrie, ora 20:00 – 8 noiembrie, ora 08:00 fiind negative pe aproape întreg teritoriul țării, potrivit datelor publicate de ANM și preluate de Mediafax.
Cele mai scăzute valori au fost consemnate în estul Transilvaniei, în special în depresiunile intramontane. La Miercurea-Ciuc, temperatura a ajuns la -10,5 grade Celsius, urmată de Toplița cu -9,9 grade, Întorsura Buzăului cu -9,9 grade și Poiana Stampei cu -9,6 grade. Temperaturi negative au fost măsurate și în marile orașe, precum Cluj-Napoca (-4,9 grade), Brașov (-5,7 grade), Iași (-3,4 grade) sau Timișoara (-2,6 grade). Pe litoral, la Constanța s-au înregistrat -1,6 grade.
În contrast, câteva zone din vestul și sud-vestul țării au marcat temperaturi pozitive, cum ar fi Șiria cu 4,1 grade, Drobeta-Turnu Severin cu 1,4 grade și Pitești cu 1,9 grade Celsius.
Meteorologii explică faptul că frigul extrem din depresiunile transilvănene a fost favorizat de relieful depresionar, cerul senin și vântul slab, factori care au generat fenomenul de inversiune termică. Pentru duminică și luni, ANM prognozează o încălzire pe parcursul zilei, cu maxime cuprinse între 6 și 13 grade, în timp ce nopțile vor rămâne reci, cu minime care pot coborî spre -12 grade în depresiuni.




