Fotbalistul Declan Rice (27 de ani), inclus de publicația britanică GQ pe lista „Bărbaților Anului 2026”, a acordat un interviu în care a vorbit despre hărțuirea online cu care s-a confruntat soția sa, Lauren Fryer, informează DigiSport.

Cei doi sunt împreună de la vârsta de 17 ani, s-au căsătorit și au devenit părinți în 2022. După ce mijlocașul a devenit un sportiv de renume mondial, Lauren Fryer a devenit ținta unor atacuri online reprobabile, fiind criticată pentru că nu s-ar încadra în tiparele clasice ale partenerei de fotbalist. În mediul online i s-a transmis lui Rice că „merită ceva mai bun” și că soția „îl trage în jos”. Ca reacție la aceste atacuri, ea a șters toate fotografiile de pe contul său de Instagram.

La rândul său, mijlocașul cotat la 120 de milioane de euro a decis să renunțe complet la o rețea de socializare unde soția sa primea cele mai multe mesaje jignitoare. „Nu m-am mai întors la aplicația aceea de atunci. Poți avea o dimineață minunată, dar tot ce-ți trebuie este un comentariu ca să-ți strice întreaga zi”, a declarat fotbalistul englez, potrivit sursei citate.