Traficul rutier pe sensul Sebeș – Turda al Autostrăzii A10 a fost închis pe sectorul cuprins între kilometrul 52+800, la Nodul Rutier Unirea, și kilometrul 70+000, la Nodul Rutier Turda, informează G4Media. Măsura a fost luată pentru executarea unor lucrări de intervenție în regim de urgență în zona kilometrului 66+350, în vederea remedierii degradărilor apărute la nivelul sistemului rutier.

Pe durata restricțiilor, șoferii care circulă pe sensul Sebeș-Turda sunt deviați pe o rută alternativă: de la Nodul Rutier Unirea pe DN 1, trecând prin localitățile Inoc și Unirea, până la Nodul Rutier Turda. Autoritățile recomandă participanților la trafic să respecte semnalizarea rutieră temporară și să adapteze viteza la condițiile de drum.

Sectorul respectiv se confruntă cu probleme de instabilitate de mai mulți ani. Kilometrul 66 a devenit un punct critic încă din 2023, când au fost efectuate primele consolidări după o cedare a taluzului. Degradările au reapărut în 2024, iar DRDP Cluj a intervenit din nou în 2025. Situația s-a agravat în iulie 2026, când surparea a afectat sever terasamentul și partea carosabilă pe o lungime de peste 50 de metri.