Tesla va renunța la Cybertruck, pick-up-ul electric prezentat anterior de Elon Musk drept „un tanc futurist”, în urma unor vânzări sub așteptări și a mai multor rechemări în service, informează Ziarul Financiar. Într-o postare pe rețeaua X, Musk a anunțat că producția modelului de la gigafabrica din Texas va fi redusă treptat până în jurul jumătății anului viitor, iar capacitatea va fi redirecționată către Cybercab, taxiul autonom al companiei.

Prezentat în 2019 și lansat pe piață în 2023, Cybertruck a avut o țintă inițială de producție de până la 500.000 de unități pe an. Cu toate acestea, estimările Cox Automotive arată că în perioada ianuarie - septembrie au fost vândute doar 11.586 de unități, în scădere cu 28% față de anul trecut, modelul deținând o cotă de 1,6% din piața mașinilor electrice din SUA. Pe fondul cererii slabe, SpaceX a devenit unul dintre cei mai mari cumpărători ai vehiculului, cele două companii analizând o posibilă fuziune.

În ciuda renunțării la Cybertruck și a opririi anterioare a modelelor S și X, constructorul american nu se retrage complet din segmentul vehiculelor grele. Compania a început în aprilie producția de serie a camionului electric Semi și mizează pe dezvoltarea roboților umanoizi Optimus și a inteligenței artificiale, în contextul presiunilor venite din partea concurenței chineze.