Senatul votează o moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, inițiată de AUR, informează Adevărul. Unul dintre principalele reproșuri aduse vizează diferența de peste 28 de miliarde de lei dintre deficitul bugetar raportat pentru primul semestru și cel calculat conform metodologiei europene.

Pentru primele șase luni, deficitul cash a fost de aproximativ 41 de miliarde de lei, reprezentând 2% din PIB, în timp ce deficitul calculat potrivit metodologiei europene ESA 2010 a depășit 69 de miliarde de lei. Inițiatorii moțiunii susțin că prezentarea exclusivă a deficitului în numerar oferă o imagine incompletă asupra finanțelor publice și cer publicarea periodică a estimărilor pentru ambele valori.

Specialiștii arată însă că cele două cifre folosesc reguli diferite. Deficitul cash reflectă banii încașiți și plătiți efectiv de stat, în timp ce metodologia ESA 2010 se bazează pe contabilitatea de angajamente, înregistrând veniturile și cheltuielile în momentul în care apare dreptul de încasare sau obligația de plată. Pentru evaluarea Comisiei Europene și verificarea încadrării în pragul de 3% din PIB, indicatorul relevant este cel calculat potrivit metodologiei ESA.