Ministrul Economiei, Daniel Zamfir (PSD), a lansat acuzații la adresa fostei administrații în cadrul unei emisiuni la Gândul, afirmând că președintele României ar fi fost dezinformat în privința contractului semnat prin programul SAFE cu compania Rheinmetall, potrivit G4Media.

Zamfir a pus la îndoială și sumele care vor reveni efectiv industriei românești de apărare. În timp ce fostul ministru al Apărării, Radu Miruță, estima că 60% din fonduri vor intra în economia națională, actualul ministru al Economiei estimează că procentul va fi de cel mult 40%, invocând date de la specialiștii din minister.

Fostul șef al Cancelariei premierului, Mihai Jurca, a respins ferm afirmațiile. „Sunt minciuni. Domnul Zamfir nu a participat la nicio discuție și vorbește din instrucțiunile primite”, a declarat acesta pentru G4Media. La rândul său, Radu Miruță i-a cerut ministrului Economiei să aducă dovezi pentru afirmațiile făcute și a subliniat că verificarea respectării procentelor intră în atribuțiile ministerului pe care acesta îl conduce.

Subiectul contractelor cu Rheinmetall a fost contestat în mod repetat de reprezentanții PSD. Ministrul Fondurilor Europene, Mihai Ghigiu, a cerut la Antena 3 renegocierea înțelegerilor, în timp ce președintele formațiunii, Sorin Grindeanu, a solicitat intervenția organelor competente pentru verificarea acestor contracte, dar și a altor înțelegeri mai mici din cadrul programului SAFE. AUR a depus, de asemenea, plângeri la DNA referitoare la aceste contracte.