Fostul ministru al Apărării Radu Miruţă (USR) a reacţionat după ce actualul ministru, Radu Oprea (PSD), a anunţat trimiterea Corpului de Control la DGArm, structura din cadrul MApN responsabilă cu achiziţia echipamentelor, pentru a verifica contractele din cadrul programului SAFE, informează News.ro.
Miruţă afirmă că actualul ministru s-ar fi putut informa direct de pe site-ul ministerului sau de la colegii săi din Parlament, care au primit toate detaliile înainte de a vota.
„Înţeleg moda PSD de a căuta scuze. Am două rugăminţi: prima, când va observa cât de profesionişti sunt oamenii de la DGArm, să aibă tăria să-i felicite. A doua, să trimită concluziile în toată reţeaua PSD. Să afle şi ei că în ţara asta se poate. Cel mai mare program de înzestrare al Armatei Române, fără firme de casă, fără consultanţi, fără comisioane. Rapid şi cu fiecare decizie la vedere”, a declarat fostul ministru.
Totodată, el i s-a adresat şi lui Sorin Grindeanu, cerându-i să mobilizeze membrii partidului: „Domnule Grindeanu, e simplu: puneţi-i la treabă, nu la filmuleţe. Scuzele nu ţin loc de rezultate”




