Orice majorare a impozitelor și a taxelor pentru anul 2027 reprezintă o decizie sinucigașă, a declarat Kelemen Hunor, luni seară, conform Știrile ProTV. Liderul UDMR a subliniat că societatea, economia și cetățenii nu mai au de unde să suporte asemenea creșteri.

„Noi nu vom susține, nu am susținut creșterea taxelor și impozitelor în 2027, în niciun fel”, a precizat Kelemen Hunor, adăugând că o astfel de măsură ar fi o greșeală de neiertat pentru cei care guvernează.

Referindu-se la experiențele trecute, liderul UDMR a descris impozitarea proprietăților ca fiind o experiență crudă și brutală. Acesta a menționat că a fost păcălit în noiembrie, când a primit asigurări de la un secretar de stat că taxele locale vor crește cu maximum 70%, însă cetățenii s-au trezit ulterior cu majorări de 120%, 200% sau 300%.

„Deci din punctul meu de vedere nu trebuie crescute în 2027 taxele locale, impozitele locale au fost crescute anul trecut. Mult, mult peste așteptările oamenilor și mult peste suportabilitatea societății”, a mai afirmat el, potrivit sursei citate.

Kelemen Hunor a adăugat că statul trebuie să reducă din cheltuieli și să prioritizeze investițiile, amintind că anul viitor vor lipsi din buget veniturile provenite din PNRR, odată cu închiderea programului.