Primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat la Digi24 că există o suspiciune rezonabilă că reforma administrativ-teritorială este gândită de Partidul Social Democrat ca o strategie pentru a câștiga alegerile din 2028. Edilul a afirmat că partidul „gândește două-trei mutări în față” și că noua hartă ar putea fi desenată astfel încât PSD să obțină cei mai mulți primari și alegători.
Toma consideră că o reformă administrativă este necesară, amintind că ultima a fost realizată în urmă cu 58 de ani, în 1968. Totuși, el subliniază că un astfel de proiect nu trebuie realizat pe fugă și asumat prin răspundere în Parlament doar pentru câștigul electoral al unor oameni de partid.
În viziunea primarului, Guvernul României ar trebui să încheie un contract cu Academia Română pentru a crea un proiect de țară. De asemenea, el susține că toate partidele parlamentare ar trebui implicate, iar proiectul ar putea deveni unul prezidențial. Toma a menționat că PSD are un scor de 22-23%, iar la nivel național există reprezentanți ai românilor și de la alte formațiuni politice care ar trebui consultați.
Primele indicii legate de această reformă arată că 1.700 de comune, reprezentând 60% din totalul celor 2.862 existente, ar putea fi desființate. Totodată, 119 orașe riscă să fie retrogradate la statutul de comună, iar între 15.000 și 18.000 de aleși locali și-ar putea pierde funcțiile de primari sau consilieri, informează Digi24.




