Componenţa nominală a Grupului de lucru interinstituţional pentru accesarea şi implementarea instrumentului de finanţare SAFE (Security Action for Europe) a fost modificată printr-o decizie a premierului Luca Niculescu, publicată miercuri în Monitorul Oficial, informează HotNews.
Documentul actualizează lista membrilor permanenţi ai grupului, care reuneşte reprezentanţi din mai multe instituții-cheie. Din Cancelaria Prim-Ministrului fac parte Oleg Ungureanu, în calitate de preşedinte al Grupului de lucru, alături de secretarul de stat Mihnea-Claudiu Drumea şi consilierul de stat Adrian Dan. Administrația Prezidențială este reprezentată de consilierii prezidenţiali Radu Burnete şi Cornel Olendraru.
De asemenea, din structură fac parte ministrul Apărării Naţionale, Ştefan-Radu Oprea, şi şeful Direcţiei Generale pentru Armamente, Cornel-Ion Pleşa. Ministerul Afacerilor Interne este reprezentat de secretarii de stat Bogdan Despescu şi Raed Arafat, precum şi de Marius-Haientz Patriche de la DGPI.
Alți membri permanenți sunt ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel-Cătălin Zamfir, alături de reprezentanți ai direcției de resort, ministrul Afacerilor Externe, Sebastian-Dănuţ Neculăescu, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, secretarul de stat Florin-Alexandru Zaharia, precum şi Răzvan Ionescu, director interimar al SRI.
România beneficiază de o alocare de 16,6 miliarde de euro prin programul european SAFE, destinat finanţării înzestrării militare şi a proiectelor cu utilizare duală. Finanţarea constă în credite pe 45 de ani, cu o dobândă de 3% şi o perioadă de graţie de 10 ani, primele rambursări urmând să fie efectuate din 2036.




