Grupul german Volkswagen a decis să suspende dezvoltarea modelului electric Golf, pe fondul măsurilor stricte de reducere a costurilor, informează Economica.net. Decizia a fost adusă la cunoștința angajaților printr-un memorandum intern semnat de Thomas Schaefer, directorul general al mărcilor de volum ale companiei.
În documentul menționat, conducerea a recunoscut valoarea simbolică pe care o are modelul Golf atât pentru constructorul auto, cât și pentru uzina din Wolfsburg. Cu toate acestea, situația financiară actuală nu mai permite continuarea lucrărilor, potrivit sursei citate.
Documentul consultat de Reuters arată că fabrica din Wolfsburg înregistrează un deficit de 300 de milioane de euro raportat la ținta stabilită pentru tăierea costurilor. Deși această Unitate nu se află pe lista celor amenințate cu închiderea, operațiunile Volkswagen din Germania resimt o presiune tot mai mare pentru creșterea eficienței.
Această decizie survine după ce producătorul auto a anunțat cea mai gravă pierdere trimestrială din ultimii zece ani și a cerut din nou sprijinul sindicatelor pentru planul de restructurare. În acest context, relațiile cu sindicatul IG Metall s-au tensionat, organizația analizează posibilitatea declanșării unor greve începând cu data de 1 ianuarie.




