Cei 203 pasageri care au cumpărat pachete de rezidență permanentă pe nava de croazieră Odyssey au fost forțați să debarce înainte de termen într-un port din Cambodgia, informează HotNews, preluând relatări din presa internațională.

Proiectul, operat de compania Villa Vie Residences, le promitea călătorilor o viață pe mare fără facturi la utilități sau griji imobiliare, în schimbul unor sume cuprinse între 120.000 și 600.000 de dolari. Nava plecase din Belfast pe 3 octombrie 2024 și fusese concepută ca un oraș plutitor cu 425 de escale planificate.

La 27 octombrie, la ora 7 dimineața, pasagerii au primit un mesaj prin care erau anunțați că trebuie să părăsească nava până la ora 14, având la dispoziție doar șapte ore pentru a strânge bunurile. Mulți au fost nevoiți să lase în urmă obiecte personale de valoare, haine și amintiri de familie, conform relatărilor publicate pe bloguri și preluate de agențiile de presă.

Printre motivele care au dus la blocarea croazierei se numără creșterea masivă a prețurilor la combustibil, costurile lunare de exploatare și problemele financiare ale companiei. Pasagerii au fost nevoiți în repetate rânduri să împrumute bani companiei pentru a asigura funcționarea navei și plata echipajului.

În ciuda finalului brusc și a pierderii bunurilor, mai mulți foști pasageri au declarat pentru publicații precum AFP, The Guardian și Business Insider că nu regretă decizia și că au trăit o experiență fantastică, în timp ce compania analizează posibilitatea unei restructurări.