Valea Jiului, regiune formată din șase orașe pe un traseu de aproximativ 60 de kilometri, se află într-un amplu proces de tranziție după aproape două secole de activitate minieră intensă. Localitățile Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani s-au dezvoltat începând de la mijlocul secolului al XIX-lea în jurul zăcămintelor bogate de cărbune, transformând zona într-un adevărat pol industrial.

În prezent, mineritul carbonifer se apropie de final. Dacă în anii '90 zece mine ofereau locuri de muncă pentru un sfert din populație, astăzi mai puțin de 2.000 de oameni mai lucrează în sector, la exploatările Lonea, Lupeni, Vulcan și Livezeni, care se află în proces de închidere. Peisajul urban și industrial păstrează urmele acestei epoci, de la clădiri dezafectate și ruine, până la terenuri virane lăsate în urmă de fosta industrie.

În contrast cu moștenirea industrială, munții care înconjoară orașele miniere devin noua șansă de dezvoltare a regiunii prin turism. Stațiuni precum Straja, Parâng sau Pasul Vâlcan atrag tot mai mulți vizitatori. Straja a cunoscut cea mai amplă dezvoltare din ultimele două decenii, dispunând în prezent de 12 pârtii de schi, o telegondolă inaugurată în 2012 și atracții precum tunelul sfinților, informează Adevărul.