Trezoriera PNL Bihor este anchetată într-un dosar penal pentru o fraudă de aproape 2 milioane de lei, fiind plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. În urma izbucnirii scandalului, aceasta și-a dat demisia din funcția de la partid, potrivit primarului Oradiei și președintelui PNL Bihor, Florin Birta, menționează Mediafax.
Investigația este desfășurată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor, în cadrul Operațiunii Jupiter. Sunt vizate în total 16 persoane, suspectate de înșelăciune în formă continuată, complicitate la înșelăciune și fals în declarații.
Anchetatorii susțin că schema a funcționat în perioada ianuarie 2018 – decembrie 2025. Un număr de 15 persoane au indus în eroare Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bihor, prezentând ca adevărată împrejurarea că desfășurau activități salarizate și realizaseră venituri pentru a obține indemnizații de creștere a copilului. În realitate, angajările au fost fictive, iar între 2020 și 2026 s-ar fi încasat necuvenit suma totală de 1.914.204 lei din bugetul de stat, conform surselor citate.
Rolul principal în mecanismul fraudulos este atribuit contabilei, care s-a folosit de calitățile de asociat, administrator sau reprezentant în Spațiul Privat Virtual al ANAF în cadrul a 15 societăți comerciale. Aceasta a identificat firmele prin intermediul cărora s-au făcut angajările fictive, a întocmit documentele necesare și a transmis declarațiile fiscale false.
Pentru recuperarea prejudiciului, autoritățile au instituit măsuri asigurătorii și sechestru pe bunurile mobile și imobile ale celor implicați, inclusiv poprirea sumelor de bani deținute de inculpată, în cauză fiind reținute preventiv două persoane pe parcursul investigațiilor.




