Copiii și adolescenții cu vârsta sub 18 ani din Sectorul 4 al Capitalei vor beneficia de servicii stomatologice gratuite, inclusiv de tratamente ortodontice și aparate dentare subvenționate integral de Consiliul Local, potrivit unor informații publicate de Profit.ro și Economica.net.

Campania, intitulată "Totul pentru zâmbetul copiilor noștri!", urmărește să faciliteze accesul la consultații, tratamente pentru carii și intervenții de specialitate, independent de situația socio-economică a familiilor. Primarul Daniel Băluță a explicat că măsura este necesară în contextul în care 80% din stomatologia din România este privată, iar accesibilitatea pentru persoanele vulnerabile este limitată.

De asemenea, începând de la data de 1 noiembrie, Primaria Sectorului 4 se implică direct în finanțarea activității Clinicii de Stomatologie de pe șoseaua Olteniței. Decizia a fost luată deoarece fondurile alocate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate acopereau serviciile doar pentru aproximativ două săptămâni pe lună, în timp ce cererea este extrem de ridicată. Cu noul sprijin financiar, clinica va putea funcționa 30 de zile din 30.

Prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București, a subliniat că actualul mecanism de decontare prin CNAS nu este adaptat specificului unei unități publice de asemenea dimensiuni, care presupune costuri suplimentare de administrare și mentenanță.

Pe lângă sprijinul acordat minorilor, administrația locală va oferi asistență și adulților aflați în situații sociale dificile. Tinerii și vârstnicii vulnerabili vor putea beneficia, prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, de consultații, tratamente, proteze dentare și, la recomandarea medicului, implanturi dentare.