Un studiu desfășurat pe parcursul a cinci ani a analizat situația comunităților afectate de depopulare, lipsa investițiilor și reducerea serviciilor publice în mai multe regiuni din Europa de Est, Caucaz și Rusia, potrivit Ziarul Financiar care citează Phys.org. Cercetătorii au studiat comunități din regiunile de frontieră ale Letoniei, zonele muntoase ale Armeniei, centrul Ucrainei și Orientul Îndepărtat al Rusiei.

Tranziția de la socialism la capitalism a contribuit la declinul economic al multor localități, în condițiile în care resursele și investițiile s-au concentrat în orașele mari. O concluzie a cercetării este că sentimentul de abandon favorizează radicalizarea politică, atât în rândul persoanelor cu orientări de stânga, cât și al celor de dreapta. În unele comunități, locuitorii văd refacerea unor foste imperii sau consolidarea puterii militare drept posibile soluții. De asemenea, lipsa locurilor de muncă determină o emigrație masivă spre Europa de Vest.

Măsurile autorităților locale pot îmbunătăți calitatea vieții, însă nu sunt suficiente pentru a opri declinul economic și demografic. Dace Dzenovska, coordonatoarea proiectului și specialistă la Universitatea Oxford, a explicat că rezultatele ajută la înțelegerea problemelor cu care se confruntă și alte comunități „lăsate în urmă” din Europa.