Statul indian Kerala își propune să atragă vizitatori în 2027 nu doar prin celebrele plimbări cu casele plutitoare pe canale, cunoscute sub numele de Kettuvallam, ci și prin experiențe de wellness bazate pe Ayurveda, turism comunitar și festivaluri tradiționale, informează Mediafax preluând un reportaj Euronews.
„Kerala este o destinație pentru toată lumea. Dacă veniți în Kerala cu familia, iar fiecare membru are interese diferite, noi avem câte ceva pentru fiecare”, a declarat P.C. Vishnunadh, ministrul Turismului și Culturii din guvernul statului Kerala.
Autoritățile încurajează turismul de wellness prin sistemul tradițional de medicină alternativă Ayurveda, care include evaluări medicale, diete și terapii adaptate. De asemenea, regiunea promovează cazarea în casele localnicilor, oferind subvenții și instruire sătenilor pentru a obține o sursă stabilă de venit.
Un alt punct de atracție major pregătit pentru vizitatori este festivalul recoltei Onam, care va începe pe 12 septembrie 2027. Sărbătoarea durează 10 zile și include parade cu elefanți, dansuri tradiționale, curse de bărci-șarpe pe râul Pampa și ospățul culinar Onam sadya servit pe frunze de bananier.




