Stadiul lucrărilor de restaurare a Coifului de la Coțofenești a fost prezentat într-un eveniment organizat luni, 2 noiembrie, la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), la care au participat ministra Culturii, Ioana Ciocan, și vicepremierul Marian Neacșu, informează Mediafax și G4Media.

Piesa veche de aproximativ 2.400 de ani a trecut printr-un proces complex de expertiză după ce a suferit deformări în timpul furtului din Muzeul Drents din Assen, produs în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2025. Hoții au folosit un dispozitiv exploziv improvizat pentru a pătrunde în clădire și au spart vitrinele. Lotul furat conținea coiful și trei brățări dacice de aur, dintre care coiful și două brățări au fost recuperate și repatriate în aprilie 2026, a treia brățără rămânând dispărută.

Vicepremierul Marian Neacșu a declarat că autoritățile nu vor renunța la eforturi pentru a recupera și ultima brățără. La rândul său, ministra Culturii a menționat că obiectivul autorităților este ca piesa restaurată să revină în circuitul expozițional de Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2027.

Investigațiile realizate de specialiștii români și olandezi, alături de cercetători de la Institutul „Horia Hulubei”, au inclus microscopie, scanare tridimensională și analize chimice. Specialiștii au stabilit că obiectul este realizat din electrum natural, un aliaj predominant din aur și argint, și au exclus o eventuală substituire a piesei. Restaurarea implică îndepărtarea materialelor anterioare, corectarea gradată a deformărilor pentru a aduce coiful la diametrul inițial și reatașarea obrăzarului drept.