Noul ambulatoriu al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” din Galaţi a fost inaugurat în urma unei investiţii totale de 18.456.836,64 lei, conform informațiilor transmise de Primăria Galați. Din această sumă, 9.480.794,11 lei reprezintă finanţare nerambursabilă, iar 8.976.042,53 lei au fost alocați de la bugetul local, informează G4Media.

Proiectul s-a derulat în două etape, prima în intervalul 2019-2023 prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, iar a doua între 2024 şi iunie 2026 prin Programul Sănătate. Lucrările au presupus construirea unui corp nou de clădire cu o suprafaţă desfăşurată de 1.483,44 metri pătraţi, modernizarea imobilului existent, realizarea unei pasarele de legătură la etaj şi instalarea de echipamente medicale performante, printre care un procesator de ţesuturi, microscop trinocular, microtom şi un automat de imunohistochimie.

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a precizat că investiţia oferă spaţii adaptate şi aparatură modernă pentru diagnosticarea rapidă a pacienţilor. La rândul său, managerul unității medicale, medicul Marius Dănilă, a arătat că zonele de aşteptare au fost extinse şi modernizate pentru a asigura un nivel mai ridicat de confort pacienților şi familiilor acestora.

Potrivit datelor municipalităţii, ambulatoriul deserveşte pacienţi din aproximativ 15 judeţe din sud-estul ţării. Numărul lunar al pacienţilor a crescut de la 2.891 în luna iunie la 3.390 în octombrie, în timp ce numărul total al consultaţiilor a urcat de la 4.787 la 6.456 pe lună.