Salariul minim brut pe economie ar putea ajunge la 5.079 de lei de la 1 ianuarie 2027, dacă Guvernul va alege varianta unei majorări până la 52% din salariul mediu brut estimat pentru anul viitor. Aceasta este cea mai mare dintre cele trei variante analizate în documentul transmis partenerilor sociali de Ministerul Muncii, informează Adevărul. La polul opus, aplicarea formulei de calcul prevăzute de legislație ar duce salariul minim la 4.593 de lei.

În prezent, salariul minim brut este de 4.325 de lei, nivel aplicabil de la 1 iulie 2026. Prin urmare, variantele analizate ar însemna creșteri cuprinse între 268 și 754 de lei brut pe lună.

Documentul de analiză a fost elaborat de Institutul Național de Cercetare Științifică în domeniul Muncii și Protecției Sociale și a fost transmis partenerilor sociali la 30 octombrie 2026. Prima variantă presupune aplicarea formulei de calcul prevăzute de legislație, care ia în considerare rata medie anuală a inflației, estimată la 4,4%, și creșterea productivității reale a muncii, de 1,79%. În acest scenariu, salariul minim brut ar urma să crească la 4.593 de lei.

Celelalte două variante pornesc de la raportarea salariului minim la salariul mediu brut estimat pentru 2027, de 9.768 de lei. Dacă salariul minim ar reprezenta 50% din această valoare, ar ajunge la 4.884 de lei. În varianta cea mai favorabilă angajaților, în care salariul minim ar reprezenta 52% din salariul mediu brut, acesta ar urca la 5.079 de lei.

Sindicatele au cerut ca salariul minim brut să ajungă la 5.000 de lei de la 1 ianuarie 2027, solicitare susținută de cinci confederații sindicale reprezentative. De cealaltă parte, reprezentanții patronatelor au o poziție mai rezervată și atrag atenția asupra costurilor suplimentare pe care le-ar presupune o majorare consistentă, în timp ce ministrul Finanțelor a atras atenția că decizia trebuie luată ținând cont de resursele bugetare disponibile și de spațiul fiscal.