România a fost marți cea mai scumpă piață spot din Europa, cu un preț mediu al zilei de 323 euro/MWh, depășind prețurile din Serbia și Bulgaria, informează Profit.ro. Pentru o jumătate de oră, prețul a urcat la peste 2500 lei/MWh (468 euro/MWh). Creșteri semnificative s-au înregistrat și în alte state europene, precum Germania (257 euro/MWh) sau Franța (261 euro/MWh).
Schimbarea bruscă a fost determinată de reducerea intensității vântului și a producției de energie eoliană. Producția eoliană a scăzut la 200-250 MW în seara zilei de joi, de peste zece ori mai puțin comparativ cu cele 2.700 MW înregistrate în seara precedentă. În consecință, importul instantaneu a atins un nivel record de 3.425 MW la ora 17:21, în condițiile în care capacitatea maximă este de circa 4.000 MW, iar consumul instantaneu se situa la 7.600 MW, în timp ce producția internă era de 4.200 MW.
Potrivit analizei Profit.ro, prețul energiei electrice pe piața autohtonă s-a dublat în luna octombrie comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, media zilnică pe OPCOM ajungând la 239,31 euro/MWh. Factorii care au pus presiune pe piață includ prețul ridicat al gazelor, nefuncționarea centralei de la Cernavodă și vremea mohorâtă care a redus producția fotovoltaică.
Pe termen scurt, clienții casnici cu contracte valabile rămân protejați, însă pe termen lung costurile ar putea fi transferate în facturi. Impactul major se resimte în rândul consumatorilor non-casnici, care achită prețul pieței, situație ce generează presiuni inflaționiste asupra prețurilor finale la Mărfuri.




