România a devenit a doua cea mai importantă piaţă de regenerabile a grupului HELLENiQ ENERGY în ultimii doi ani, după Grecia. Compania locală, HELLENiQ Renewables Romania, are deja în funcţiune patru parcuri fotovoltaice care totalizează 211 MW, reprezentând un sfert din cei peste 800 MW operaţi de grup în cinci ţări, informează Ziarul Financiar.
Portofoliul local a ajuns la circa 850 MW în operare, în construcţie sau în dezvoltare, la care se adaugă 500 MW de stocare în baterii. Obiectivul companiei este atingerea unei capacități de generare de 1 GW până la finalul lui 2029.
„România este o piaţă strategică pentru HELLENiQ ENERGY şi un pilon esenţial al planurilor noastre de creştere pe termen lung în Europa de Sud-Est”, a declarat Andreas Shiamishis, CEO al HELLENiQ ENERGY.
Grupul grecesc intenţionează să investească peste un miliard de euro în România până în 2030, dintr-un total de peste două miliarde alocate la nivelul întregului grup pentru energie regenerabilă şi stocare în aceeaşi perioadă. Proiectele dezvoltate includ parcuri solare în judeţele Teleorman, Giurgiu, Olt şi Dolj, un parc eolian de 96 MW în judeţul Galaţi estimat pentru 2027, precum şi proiecte hibride fotovoltaice şi eoliene în Moldova şi Vaslui.




