Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, este considerat o opţiune credibilă pentru a intra în cursa pentru şefia FIFA, ca posibil contracandidat al actualului lider, Gianni Infantino, informează presa franceză, preluată de Adevărul.

Cotidianul „L'Equipe” scrie că UEFA şi aliaţii săi analizează variante pentru un contracandidat viabil în vederea scrutinului din martie 2027. Pe lângă Răzvan Burleanu, pe lista potenţialilor candidaţi mai figurează Sándor Csányi, preşedintele Federaţiei Ungare de Fotbal, şi Fernando Gomes, fost şef al Federaţiei Portugheze de Fotbal.

La sfârşitul lunii august, Răzvan Burleanu a anunţat că FRF a decis să nu îl susţină pe Gianni Infantino pentru un nou mandat. Şeful FRF a criticat stilul de conducere al actualului preşedinte FIFA şi a menţionat că Federaţia Română de Fotbal şi-a pierdut total încrederea în acesta, precizând că cel mai potrivit pentru conducerea forului mondial ar fi actualul lider al UEFA, Aleksander Ceferin.