Fostul mare jucător de tenis Rafael Nadal (40 de ani) a devenit noul membru al Consiliului de Administrație al clubului Real Madrid, informează DigiSport. Numirea a fost anunțată oficial miercuri, 4 noiembrie, urmând să fie supusă ratificării Adunării Generale a Membrilor Delegați.

Clubul madrilen a subliniat în comunicatul oficial că Rafael Nadal, care deține numărul de membru 67.778 și este membru de onoare al grupării, reprezintă prin cariera și valorile sale un punct de referință al sportului spaniol și mondial. În ultimii ani au existat speculații privind o posibilă viitoare președinție a clubului pentru fostul tenismen, variantă susținută în trecut și de Gică Craioveanu în cadrul unei emisiuni televizate.

În plus, în anul 2025, Nadal declara pentru Marca referitor la o posibilă președinție a echipei: „Dacă aș lua în considerare asta, ar trebui să o fac când sunt pregătit. Mi-ar plăcea să am posibilitatea de a lua în considerare acest lucru, dar nu știu”.