În 1976, statul român a adoptat un program amplu pentru conservarea și regenerarea pădurilor, cu obiective stabilite până în 2010, publicat prin Legea nr. 2 din 15 aprilie 1976, informează Adevărul. Documentul a urmat unei perioade de exploatări forestiere intense care reduseseră suprafața împădurită de la 8,5–9 milioane de hectare la începutul secolului la 6,3 milioane de hectare la finele anului 1975.
Legea prevedea că fondul forestier se va menține cel puțin la întinderea de atunci, vizând refacerea a circa 700.000 de hectare de păduri slab productive. Unul dintre cele mai notabile aspecte ale programului era mobilizarea populației. În fiecare primăvară, în cadrul „Lunii pădurii”, elevi, tineri și cetățeni cu vârste între 7 și 60 de ani trebuiau să planteze anual, în medie, cel puțin un puiet.
De asemenea, planul comunist urmărea schimbarea compoziției pădurilor prin extinderea rășinoaselor de la 28% la 40% din suprafața împădurită până în 2010, pentru a satisface ceririle economiei naționale. Pentru perioada 1976–1985, tăierile urmau să fie limitate la 20 de milioane de metri cubi anual, în timp ce estimarea pentru 2010 viza un volum de 28 de milioane de metri cubi.
La o jumătate de secol de la adoptarea programului, Inventarul Forestier Național pentru perioada 2020–2025, publicat în august 2026, arată că suprafața totală a pădurii este de 7.169.252 de hectare. Rășinoasele se întind pe aproximativ 1,78 milioane de hectare, reprezentând 25,3%, sub ținta de 40% stabilită în 1976. Volumul anual recoltat este estimat în prezent la 28,2 milioane de metri cubi.
