Un profesor în vârstă de 85 de ani din Vaslui, Dumitru Marin, a acționat în instanță Primăria Vaslui, Consiliul Local și pe primarul Lucian Braniște, care i-a fost elev în trecut, după ce edilul nu i-a acordat titlul de „Cetățean de Onoare” al orașului, informează G4Media și Digi24.

În solicitarea depusă la Tribunalul Vaslui, cadrul didactic cere suspendarea din funcție a primarului, „pedepsirea conform legii” a acestuia, anularea procedurii de acordare a distincției pentru alte cinci persoane, precum și obligarea Consiliului Local să-i acorde titlul onorific. Profesorul consideră că distincția i se cuvine pentru contribuția adusă la viața culturală a județului, subliniind în documente că „a fi Cetățean de Onoare este un drept, nu o bunăvoință de primar”. De asemenea, acesta a afirmat în fața instanței că îi „pare rău că nu l-a lăsat repetent, pentru că poate așa ar fi învățat ceva”.

În cadrul procesului, instanța a dispus suspendarea cauzei din cauza nerespectării unor obligații procedurale, cererea fiind depusă în numele unei societăți, deși pretențiile îl privesc pe profesor ca persoană fizică. Procesul principal nu a început încă.

După înfățișarea de la tribunal, Dumitru Marin a participat și la ședința Consiliului Local Vaslui, unde a contestat modul în care a fost gestionată candidatura sa. Consiliera locală Luminița Vârlan i-a răspuns acestuia și i-a cerut să adopte un ton mai moderat, transmițându-i: „Mă faceți să îmi fie rușine că mi-ați fost profesor”. Aceasta a explicat că dosarul de candidatură a fost analizat în Comisia de Cultură și Învățământ, unde s-a constatat lipsa unor documente, iar după completare va fi trimis spre avizare în plen.