Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează HotNews.

„Într-un astfel de moment, președintele trebuie să fie în Polonia. Îmi întrerup călătoria spre Senegal. Mă întorc”, a scris el pe platforma X.

Tribunalul a anunțat pe site-ul său oficial că președintele instituției, Bogdan Swieczkowski, a fost suspendat. Tribunalul Constituțional se află de mai mulți ani în centrul controverselor privind sistemul judiciar, fostul guvern condus de partidul conservator Lege și Justiție (PiS) fiind acuzat că a politizat instituția prin numirea unor judecători loiali.

Guvernul de coaliție de centru condus de premierul Donald Tusk a ignorat în mod constant deciziile instanței, contestând legitimitatea acesteia, potrivit TVP World, citat de HotNews. Ministrul polonez al Justiției, Waldemar Żurek, a declarat că a solicitat ridicarea imunității președintelui Tribunalului Constituțional, Bogdan Swieczkowski, și vicepreședintelui instituției, Bartłomiej Sochański, pentru a putea fi puși sub acuzare, notează BBC.

Politicieni de dreapta din opoziție, membri ai partidului PiS, s-au adunat în fața sediului instanței din Varșovia pentru a protesta. Poliția a precizat că oamenii legii au intrat în sediul Tribunalului în urma unor incidente petrecute în fața instituției, inclusiv aruncarea unor obiecte periculoase înspre polițiști.

„Restabilirea statului de drept este o responsabilitate a guvernului”, a scris premierul Donald Tusk pe X, vineri seară, conform HotNews.