Deși mai puțin cunoscut publicului larg comparativ cu alți voievozi precum Ștefan cel Mare sau Vlad Țepeș, Radu al IV-lea Basarab, supranumit Radu cel Mare, a reprezentat un lider providențial pentru istoria românilor, concentrându-se pe diplomație, economie și dezvoltare culturală, informează Adevărul.
Născut în 1467 în timpul unui conflict civil sângeros pentru tronul Valahiei, Radu a fost fiul din flori al lui Vlad Călugărul, fost călugăr și egumen care a renunțat la haina monahală pentru a deveni domnitor. Firea religioasă a tatălui a marcat profund atât propria sa domnie, cât și educația fiului său, orientată puternic spre spiritualitate și relații pașnice.
Pe măsură ce a crescut, Radu a fost asociat la domnie în jurul vârstei de 23 de ani, devenind succesorul desemnat al tronului. Documentele vremii arată implicarea sa timpurie alături de tatăl său în administrarea țării și în susținerea mănăstirilor de la Muntele Athos, cum este cazul hrisovului din noiembrie 1492 adresat mănăstirii Hilandar.
Perioada în care Radu a urcat la domnie a fost strâns legată de un moment de panică colectivă la nivelul lumii ortodoxe. Folosind calendarul bizantin, anul 1492 corespundea anului 7000 de la Facerea Lumii, alimentând credința generalizată că se apropie Apocalipsa și sfârșitul veacurilor.
