Castanele comestibile au o istorie străveche în România, fiind concentrate în special în pădurile seculare din Maramureș și zona subcarpatică a Olteniei, la care se adaugă și regiunea Băile Herculane. Deși în prezent majoritatea castanelor din supermarketuri provin din import – unele chiar din China, iar statisticile arată că țara noastră importă de aproape zece ori mai multe fructe decât produce –, în trecut această resursă naturală era valorificată la scară industrială, informează Adevărul.
Originea castanilor comestibili pe teritoriul României face obiectul mai multor ipoteze. Un studiu publicat în 2024 în revista științifică „Diversity” de Daniel Răduțoiu și Sina Cosmulescu arată că specia Castanea sativa se întâlnește cu precădere în dealurile din împrejurimile orașului Baia Mare și în județele Gorj și Mehedinți. Cercetătorii iau în calcul fie supraviețuirea speciei din Terțiar în zone ferite de curenții reci, fie introducerea ei în urmă cu 2.000 de ani în timpul colonizării romane, ori aducerea sa în sudul țării de către călugării greci în secolul al XIV-lea.
În anii ’50 și ’60, castanele românești au cunoscut o epocă de glorie. La Baia Mare funcționa o fabrică de conserve, „Agrofruct”, care prelucra cantități însemnate. Dacă în 1960 fabrica producea 31 de tone de piure de castane, în 1962 producția era estimată să ajungă între 85 și 90 de tone. Instalațiile vremii permiteau realizarea unor produse precum piure condimentat cu vanilie și rom, făină de castane sau castane în sirop. Specialiștii estimau la acea vreme că în Maramureș existau aproximativ 45.000 de castani, unii având vârste de 100–200 de ani.
În deceniile următoare însă, estimările optimiste au fost umbrite de declinul pădurilor de castani. Suprafețele au fost afectate de secetă, de schimbările climatice, dar și de o boală provocată de ciuperca Cryphonectria parasitica, care a dus la uscarea multor arbori.
