Portarul Jesus Owono se gândește tot mai mult la o retragere din activitate, fiind profund afectat după ce i-a provocat moartea fotbalistului Jesus de Miguel, informează G4Media, care citează publicația Mundo Deportivo. Incidentul s-a produs în timpul unui meci cu Tenerife, în urma unei lovituri violente comise de portarul celor de la FC Andorra.
Atacantul Jesus de Miguel a suferit un stop cardiorespirator în urma impactului și a fost transportat de urgență la spital, unde a decedat la o zi distanță. Potrivit aceleiași surse, portarul în vârstă de 25 de ani se află în stare de șoc și beneficiază de consiliere de specialitate.
Ana Maye, o apropiată a lui Owono, a declarat că acesta este dărâmat emoțional, gândindu-se în special la copilul de un an și jumătate și la văduva fotbalistului decedat. „Nu știe cum să facă față tuturor acestor lucruri”, a afirmat aceasta, menționând că jucătorul primește sprijin psihologic din partea clubului.
Până în prezent, portarul nu a luat o decizie finală privind abandonarea definitivă a carierei sportive. Pe plan disciplinar însă, în urma cartonașului roșu primit în partida cu Tenerife, Jesus Owono riscă o suspendare de până la 12 meciuri.




