Un pompier a fost lovit cu o cărămidă în piept, duminică seară, în timp ce intervenea alături de colegii săi la un incendiu în orașul Ștefănești, județul Argeș, informează Digi24. Mai multe persoane aflate la fața locului au devenit agresive cu echipajele, iar o autospecială de pompieri și o mașină de poliție au fost avariate.
Pompierul rănit a primit primul ajutor de la un echipaj SMURD și a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Potrivit șefului DSU, Raed Arafat, în momentul transferului la spital victima nu se afla în stare critică.
La fața locului au intervenit luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiști și jandarmi. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș a precizat că echipajul de la Detașamentul Pitești intervenise pentru stingerea unui incendiu pe strada Sticlelor. Trei persoane implicate au fost identificate și conduse la audieri, iar cercetările continuă.
Șeful DSU, Raed Arafat, a condamnat incidentul la Digi24, subliniind că nu există nicio justificare pentru agresarea echipajelor de intervenție. „Este inadmisibil să se ajungă ca oamenii aceștia când ajung la locul intervenției să fie primiți cu agresivitate și să fie răniți chiar”, a declarat acesta, adăugând că cei vinovați trebuie trași la răspundere.




