Ultimele două cereri de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se află în impas, după ce ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Ghigiu, a mers la Bruxelles pentru discuții cu reprezentanții Comisiei Europene, informează Digi24.
România mai are de transmis clarificări și documente justificative pentru o parte dintre investițiile realizate, termenul-limită fiind stabilit pe 6 noiembrie. Potrivit ministrului, banii solicitați sunt aferenți unor investiții deja realizate, însă Comisia Europeană cere dovezi suplimentare.
„Comisia Europeană solicită, pentru o parte dintre investiții, dovezi privind eficiența energetică, respectarea cerințelor de mediu și punerea în funcțiune”, a transmis Mihai Ghigiu, precizând că a cerut acceptarea documentelor emise ulterior dacă acestea certifică rezultate obținute la termen.
În paralel, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lucrează și la măsurile necesare pentru protejarea a aproape 370 de milioane de euro din fondurile de coeziune, unde termenul-limită este 31 decembrie.




