Locuitorii municipiului Petroșani ar putea plăti impozite mai mici pentru locuințe începând din anul 2027, conform unui proiect anunțat de primarul Tiberiu Iacob Ridzi și preluat de Adevărul. Inițiativa prevede o diminuare a taxei cu 33%.

Edilul a precizat că această măsură este necesară din cauza creșterilor semnificative înregistrate de taxele locale în acest an, care au pus o presiune financiară ridicată asupra cetățenilor. Proiectul de hotărâre va fi lansat în dezbatere publică în perioada următoare și urmează să fie supus votului în ședința Consiliului Local Petroșani din luna decembrie.

Nivelul actual al impozitelor pentru locuințe a fost calculat pe baza unui coeficient de 0,12%, care nu a putut fi ajustat pe parcursul acestui an din cauza reglementărilor legale. Pentru anul 2027, însă, a fost deja aprobat un coeficient de calcul de 0,08%, acesta reprezentând baza pentru reducerea anunțată de administrația locală.