Gigantul american Eli Lilly, cel mai valoros producător de medicamente și biotehnologie din lume, a ales compania maghiară Gedeon Richter pentru un parteneriat strategic destinat dezvoltării, fabricării și comercializării unor noi produse farmaceutice, informează Ziarul Financiar.

Acordul de licenţiere exclusivă la nivel global vizează domenii precum ginecologia şi cardiometabolismul. Colaborarea presupune combinarea unui ingredient activ inovator al companiei Richter, și anume Estetrolul (sau E4), cu medicamentele dezvoltate de Lilly, companie recunoscută pe piața internațională și pentru tratamentele împotriva obezității bazate pe tirzepatidă.

În baza acestei înțelegeri, Eli Lilly va achiziţiona acţiuni Richter în valoare de 15 milioane de dolari, urmând să dețină o participație de 0,2% din compania maghiară. Anunțul tranzacției a condus la o creștere a acțiunilor Gedeon Richter la cote istorice.