Miniștrii de Externe a opt țări importante din Europa și Orientul Mijlociu s-au reunit vineri, într-un format fără precedent, la Istanbul, unde au cerut încetarea ostilităților și găsirea unor soluții de dezescaladare, informează News.ro.

La întâlnire au participat șefii diplomațiilor din Franța, Regatul Unit, Germania, Italia, Turcia, Arabia Saudită, Pakistan și Egipt. Discuțiile s-au concentrat pe blocajele din strâmtorile Ormuz și Bab el-Mandeb, care afectează comerțul mondial și prețurile energiei, precum și pe atacurile combatanților huthi din Yemen asupra Arabiei Saudite.

„O nouă escaladare între Iran și Statele Unite nu va face decât perdanți și va avea, fără îndoială, consecințe foarte grele asupra prețurilor hidrocarburilor”, a declarat ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, subliniind necesitatea unei rețineri maxime din partea ambelor părți.

Omologul său italian, Antonio Tajani, a arătat că situația nu poate fi rezolvată doar militar și că este nevoie de dialog pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz. La rândul său, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, a menționat că nicio țară participantă nu își dorește extinderea războiului și că toate pledează pentru o încetare imediată a luptelor în Golful Persic și în Ucraina.

În cadrul reuniunii au fost abordate și problema palestiniană, dar și consecințele generate de războiul dintre Rusia și Ucraina. Cele opt națiuni au decis să continue aceste consultări într-un format informal și flexibil, stabilind să se reunească cu regularitate.