Paul Vătămanu, un antreprenor în domeniul construcțiilor și fost consilier local în Italia, critică atitudinea românilor care regretă perioada comunistă și care fac comparații constante între lideri, informează Mediafax.
Antreprenorul susține că societatea românească rămâne prinsă în prejudecăți și opinii pripite. „Din păcate, încă suntem prinși în aceleași comparații și prejudecăți: Ăla era mai bun decât ăsta!, Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu! și tot așa, la nesfârșit. Vorbim mult, judecăm repede și uităm să privim faptele”, a transmis Paul Vătămanu.
În mesajul său, omul de afaceri a făcut referire și la persoanele care contestă schimbările propuse de Ilie Bolojan, menționând că există lideri care spun adevărul și încearcă să găsească soluții pentru a ieși din impas, deși eforturile lor sunt adesea ignorate.




