Directorul tehnic al Centralei nucleare de la Cernavodă a fost schimbat din funcție, dar va rămâne angajat al companiei, a declarat Mihai Gioară, directorul general al Nuclearelectrica. Decizia a survenit după ce o defecțiune descoperită la partea nenucleară a Unității 1 a dus la oprirea acesteia, la doar trei zile după ce fusese reconectată la sistemul energetic național, informează G4Media.
„Având în vedere reziliența echipamentelor din ultimul timp, am considerat să facem o evaluare a activității dânsului, o să existe un raport de cauzalitate adecvat. (...) Pentru recalibrarea la nivel de excelență a mentenanței și a echipamentelor în perioada următoare și a răspunsului la astfel de probleme, trebuie să preia această activitate o altă persoană”, a declarat Mihai Gioară într-o conferință de presă.
Șeful Nuclearelectrica a menționat că este vorba despre respectarea și urmărirea planurilor de mentenanță asupra echipamentelor critice. În ceea ce privește posibile alte schimbări în rândul subalternilor actualului director tehnic, conducerea a precizat că analiza este în curs.
Între timp, SN Nuclearelectrica SA a anunțat că Unitatea 1 a CNE Cernavodă urmează să fie reconectată la Sistemul Energetic Național, după finalizarea lucrărilor de remediere, în timp ce Unitatea 2 a fost deja reconectată.




