Mişu Negriţoiu, fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, a fost înlocuit din conducerea Credex Bank, fosta Porsche Bank preluată de omul de afaceri Dan Constantin Ostahie, care controlează şi retailerul electroIT Altex, informează Economica.net şi Profit.ro, citând decizii publicate în Monitorul Oficial.
Potrivit datelor obţinute de Economica.net, la 21 octombrie 2025, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Credex Bank a decis încetarea mandatului lui Mişu Negriţoiu la data obţinerii aprobării prealabile de la BNR pentru noul membru. Mandatul acestuia a încetat efectiv la data de 25 martie 2026.
În urma deciziilor luate de acţionari, conducerea băncii este asigurată de un Consiliu de Administraţie format din cinci membri. Cătălin Răsvan Radu a fost desemnat preşedinte şi membru neexecutiv al CA, iar Ahmed Hassan, cetăţean cu dublă cetăţenie pakistaneză şi română, şi Dan Constantin Ostahie ocupă funcţiile de administratori neexecutivi. Din listele actualizate ale membrilor mai fac parte Traian Sevastian Baicu şi Ciprian Ladunca, mandatele având o durată de patru ani, până la 26 martie 2030.




