Consumatorii casnici de gaze naturale ar putea beneficia de o formă de sprijin guvernamental și după data de 1 aprilie, anunță ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, conform informațiilor transmise de Profit.ro și G4Media. Oficialul a precizat că intenționează să propună continuarea unui mecanism bazat pe un preț administrativ, subliniind că trecerea bruscă la o piață liberă nu se poate face fără o perioadă de tranziție.

„Nu cred că putem să discutăm de o trecere dintr-o fază administrativ-reglementată într-o fază de piaţă fără un interval de timp. Nicăieri în lume nu s-a întâmplat lucrul acesta peste noapte”, a declarat Dumitru Chisăliță într-un interviu acordat Agerpres.

Ministrul a explicat că nu se are în vedere o plafonare clasică, ci un preț administrativ care ar putea fi adaptat și pentru consumatorii non-casnici, în limitele legislației și ale normelor europene. În prezent, legislația prevede ca liberalizarea completă a pieței gazelor să aibă loc la 1 aprilie 2027, iar prețul gazelor de la producători la furnizori este plafonat la 110 lei pe MWh.

În paralel, autoritățile pregătesc o reformă a ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili, în colaborare cu Ministerul Muncii. Noua schemă de sprijin ar urma să fie aplicabilă din această lună sau până la finele anului, renunțându-se la sumele mici acordate unor categorii largi de beneficiari. Realizarea Registrului național al consumatorului vulnerabil este estimată la 12 luni, motiv pentru care se vor folosi soluții de tranziție bazate pe datele existente.

Referitor la sezonul rece, ministrul a descris situația energetică drept o „policriză”, menționând că producția internă de gaze nu acoperă în totalitate consumul de vârf și că sectorul se confruntă cu suprapunerea mai multor blocaje.