Șase persoane, printre care medici și asistente din cadrul secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”, au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, informează Știrile ProTV. Inculpații sunt acuzați de infracțiuni precum omor calificat, tentativă de omor calificat, fals intelectual și mărturie mincinoasă.
Potrivit rechizitoriului, în perioada mai 2023 – aprilie 2024, unor pacienți internați în stare gravă le-a fi fost redus deliberat tratamentul de susținere a funcțiilor vitale pentru a le grăbi decesul. Anchetatorii susțin că medicii își alegeau în mod subiectiv pacienții despre care credeau că nu mai au șanse de supraviețuire.
Conform procurorilor, inculpații ar fi folosit trei metode principale pentru a grăbi decesul: reducerea bruscă a dozei de noradrenalină la valori minimale de 1 ml/h, reducerea oxigenului administrat prin ventilatorul mecanic până la valoarea minimă de 21% și neresuscitarea pacienților în momentul stopului cardio-respirator.
Pentru a ascunde aceste intervenții, foile de observație ar fi fost falsificate cu valori nerealiste. De asemenea, anchetatorii descriu practica numită „nora pentru vizită”, prin care rata noradrenalinei era crescută temporar doar pe durata prezenței aparținătorilor, pentru ca aceștia să nu observe modificările.
În urma acestor fapte, procurorii menționează că au murit patru pacienți, iar un al cincilea caz a vizat o tentativă de omor calificat. Dosarul a fost trimis în judecată la data de 30 octombrie 2026, în urma unui probatoriu complex care a inclus expertize medico-legale, exhumare și percheziții informatice.




