Marea Neagră a devenit, în 2026, cea mai periculoasă zonă maritimă din lume, depășind Strâmtoarea Ormuz în ceea ce privește numărul atacurilor asupra navelor comerciale și victimele înregistrate, informează Digi24 preluând date din The Wall Street Journal. O serie de atacuri a provocat mai multe victime decât cele înregistrate în conflictul dintre Iran și SUA, perturbând rutele comerciale și intensificând presiunea asupra NATO.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, într-o conferință la Dublin, că Marea Neagră a fost menționată de mai multe ori ca risc de securitate pentru Europa în cadrul reuniunii Comunităţii Politice Europene. Șeful statului a precizat că subiectul a fost discutat și în cadrul unei întrevederi bilaterale cu cancelarul Germaniei, accentuând planurile privind crearea unui hub de securitate și colaborarea regională.

Datele furnizate de compania de securitate maritimă Ambrey indică peste 300 de atacuri în Marea Neagră anul acesta, soldate cu moartea a peste 30 de marinari și peste 20 de persoane dispărute, potrivit Asociației Armatorilor Turci și MarineTraffic. În comparație, în Strâmtoarea Ormuz au avut loc circa 130 de atacuri cu 25 de decese. Liderii europeni au pus aceste incidente pe seama Rusiei, în timp ce Moscova a negat orice implicare.

România și Bulgaria sunt expuse în mod special ostilității rusești, în condițiile în care forțele lor militare și de apărare civilă se numără printre cele mai puțin dezvoltate din Europa, notează sursa citată. Comisia Europeană a anunțat planuri pentru accelerarea creării unui centru de securitate maritimă în Marea Neagra, fără a indica însă Rusia drept responsabilă pentru recentele evenimente.