La sfârșitul secolului al XVII-lea, protestanții francezi care fugeau din Franța lui Ludovic al XIV-lea au ales să își pună economiile la adăpost la Londra, conform informațiilor publicate de HotNews. Deși cu două decenii înainte, în 1672, regele Carol al II-lea suspendase plățile către creditori într-un episod cunoscut drept „Stop of the Exchequer”, Anglia a devenit rapid un debitor serios datorită unei schimbări în arhitectura puterii.
După Revoluția Glorioasă din 1688, cele două mari tabere politice rivale, whigii și conservatorii, au ajuns la un acord fundamental privind rolul central al Parlamentului în gestionarea finanțelor regatului. Potrivit sursei citate, acest consens a creat un „angajament credibil”, un concept analizat de economiștii Douglass North și Barry Weingast într-un studiu din 1989.
Banca Angliei a luat naștere în 1694 dintr-un împrumut inițial către Coroană, la care refugiații hughenoți au contribuit substanțial, deținând aproximativ 15% din capitalul fondator. Lecția istorică arată că investitorii și creditorii nu se bazează pe promisiunile trecătoare ale unui partid aflat la guvernare, ci pe un aranjament stabil agreat de toate forțele politice rivale.
