Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat că ar susţine adoptarea Legii salarizării în sistemul public prin asumarea răspunderii de către Executiv, menţionând că actul normativ necesită doar mici ajustări, informează Digi24.
„Legea salarizării se poate adopta prin asumare. Asta aş susţine. Şi legea pregătită necesită mici ajustări, dar nu mari”, a declarat Kelemen Hunor la B1 TV. Acesta a menţionat că liderii politici au avut o discuţie pe această temă la Cotroceni cu preşedintele Nicuşor Dan.
Liderul UDMR a explicat că au existat discuții cu sindicatele privind baza de pornire, de 4.000-4.500 de lei, precum şi dispute minore referitoare la coeficienții din cultură, sănătate şi învăţământ. De asemenea, el a precizat că este nevoie de un coeficient mai mare pentru debutanţii din educație, pentru a face sistemul atractiv, în timp ce creşterea salarială pentru cei cu o vechime de 20-25 de ani ar putea fi încetinită temporar pentru a asigura sustenabilitatea bugetară.
„Şi dacă Guvernul vine cu această lege, cu angajare de răspundere, merge repede şi sigur că asta ar fi fost de dorit încă de la bun început”, a mai adăugat liderul UDMR. Potrivit acestuia, liderii politici ai fostei coaliţii au căzut de acord asupra necesității adoptării acestei legi încă din timpul crizei guvernamentale.




