În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 539 de lei, informează Știrile ProTV preluând datele Agerpres. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Maramureş, cu 635 de lei, Hunedoara, cu 603 lei, Cluj, cu 597 de lei, Bistriţa-Năsăud, cu 594 de lei, şi Prahova, unde s-au înregistrat 593 de lei.
La nivelul numărului de beneficiari, cei mai mulţi erau înregistraţi în Municipiul Bucureşti, cu un total de 40.537 de persoane. În topul județelor cu cei mai mulți beneficiari se mai află Suceava, cu 36.130 de pensionari, Iaşi, cu 32.430, Dolj, cu 30.271, Maramureş, cu 29.299, şi Prahova, cu 28.551.
În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la fel de la bugetul de stat a fost de 359 de lei. Valorile cele mai ridicate în această categorie au fost consemnate în judeţul Ilfov, cu 483 de lei, Hunedoara, cu 471 de lei, dar şi în sectoarele 5 şi 2 ale Capitalei, cu medii de 516 lei, respectiv 437 de lei. Numărul cel mai mare de beneficiari agricultori s-a înregistrat în judeţul Iaşi, cu 2.772 de persoane, urmat de Botoşani, cu 2.240, Olt, cu 2.238, şi Suceava, cu 2.035.
Potrivit Casei Naţionale de Pensii Publice, beneficiarii sistemului public ale căror venituri cumulate se situează sub valoarea de 1.281 de lei încasează lunar această diferenţă sub formă de indemnizaţie socială, conform prevederilor Legii nr. 196/2009.




