Un robot umanoid echipat cu o drujbă și un braț cu gheară este utilizat de compania feroviară JR East pentru a tăia crengile copacilor din apropierea căilor ferate, informează Playtech. Mașinăria are rolul de a menține traseele în siguranță și de a preveni problemele care ar putea afecta circulația trenurilor.
Echipamentul a fost surprins în acțiune în apropierea stației Nobeyama din prefectura Nagano, pe linia Koumi. Robotul este montat pe un vehicul special care poate circula atât pe șine, cât și pe drumurile obișnuite. Acesta este controlat de la distanță de operatori umani, nefiind autonom.
Mașinăria dispune de două brațe cu funcții diferite: mâna stângă are o gheară pentru apucarea și mutarea crengilor, în timp ce brațul drept este prevăzut cu o drujbă pentru tăierea vegetației. JR East a început să introducă aceste utilaje în flota sa de întreținere în martie 2026, urmând unei inițiative similare a companiei JR West din 2024.




