Autoritățile din Iran avertizează că populația s-ar putea confrunta cu un deficit major de gaze naturale în sezonul rece, fiind posibile întreruperi în furnizare la nivel național, inclusiv în capitala Teheran, în cazul unui consum ridicat, informează Economica.net.
Purtătoarea de cuvânt a guvernului, Fatemeh Mohajerani, a estimat un deficit de 430 de milioane de metri cubi în aprovizionarea cu gaze pentru acest an, în creștere față de cele aproximativ 300 de milioane de metri cubi înregistrate în anii precedenți. Situația este amplificată de conflictul început la 28 februarie, în urma unei campanii aeriene a SUA și Israelului, care a dus la avarierea a patru uzine de prelucrare, conform declarațiilor directorului general al Companiei Naționale Iraniene de Gaze, Saeed Tavakoli.
Compania a precizat săptămâna trecută că 11 dintre cele 31 de provincii ale țării ar putea întâmpina dificultăți în aprovizionare. Printre cele mai vulnerabile zone se numără Mazandaran, Golestan și Khorasanul de Nord. În acest context, liderii politici au făcut apel la populație să își reducă consumul de gaze cu 10% pentru a preveni riscurile, în timp ce prim-vicepreședintele Mohammad Reza Aref a avertizat că prețurile ar putea crește din cauza ofertei reduse.




