Ioan Nani a solicitat încetarea contractului său de mandat la conducerea Antibiotice Iași, după aproape trei decenii în fruntea companiei farmaceutice, informează Mediafax. Solicitarea a fost luată în act de Consiliul de Administrație în ședința din 29 octombrie, printr-un raport transmis Bursei de Valori București (BVB).
Reprezentanții companiei au transmis că decizia vine pe fondul dorinței acestuia de a petrece mai mult timp alături de familie, subliniind contribuția sa la transformarea fabricii într-un reper al industriei farmaceutice românești și lider mondial în producția substanței active nistatină.
Până la data de 4 decembrie 2026, Ioan Nani își va exercita integral atribuțiile și va coordona tranziția alături de Consiliul de Administrație. Operațiunile curente și proiectele de investiții vor fi asigurate în continuare de echipa executivă.
După plecarea sa, Consiliul de Administrație urmează să numească un director general interimar și să demareze o procedură de selecție pentru un nou conducător, obiectivele strategice ale companiei rămânând neschimbate.




