Firmele românești au înregistrat investiții nominale de aproape 10 miliarde de euro în străinătate, însă circa 5,5 miliarde de euro se întorc înapoi în România prin intermediul unor jurisdicții precum Luxemburg, Cipru sau Olanda, informează Ziarul Financiar pe baza datelor furnizate în premieră de Banca Națională a României (BNR).
În cursul anului 2025, investițiile firmelor românești peste hotare au totalizat 1,5 miliarde de euro. Fenomenul este explicat de BNR prin așa-numitul round tripping, care presupune direcționarea fondurilor locale în străinătate și reîntoarcerea lor ulterioară în economia națională sub formă de investiții străine directe.
Printre cele mai importante mutări realizate de companiile autohtone în ultimii ani se numără achiziția Napoleon Games din Belgia de către Superbet, estimată la 350-400 de milioane de euro, sau preluarea operațiunilor Praktiker din Grecia de către Pavăl Holding, pentru 130 de milioane de euro, grup care a mai cumpărat anterior un resort în Elveția și un hotel în Italia. Pe segmentul investițiilor directe de la zero se remarcă prezența lanțului Simigeria Luca, cu zece covrigării în Polonia.
În ceea ce privește destinațiile finale pentru activitățile productive, excluzând jurisdicțiile intermediare, principalele țări în care companiile românești au direcționat fonduri sunt Republica Moldova, cu 659 de milioane de euro, Italia, cu 406 milioane de euro, Bulgaria, cu 372 de milioane de euro, și Franța, inclusiv Monaco, cu 335 de milioane de euro.




