Incidentele rutiere s-au ținut lanț pe două autostrăzi din țară, unde pompierii și echipajele medicale au intervenit de urgență pentru a gestiona situațiile de criză, informează Mediafax.
Pe autostrada A7, la kilometrul 117, un autoturism a luat foc și a ars în proporție de 90%. Pompierii din Focșani au intervenit la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Cauzele izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite de autorități.
Un al doilea incident a avut loc pe Autostrada Soarelui (A2), în apropiere de ieșirea spre Medgidia. Două mașini s-au ciocnit, iar impactul s-a soldat cu o victimă încarcerată. Potrivit ISU Constanța, la fața locului au intervenit o autospecială de stingere, una de descarcerare și un echipaj SAJ.
În paralel, Centrul Infotrafic al Poliției Române a emis avertizări privind vizibilitatea redusă din cauza ceții, care pe alocuri a scăzut sub 50 de metri, pe mai multe artere din județele Bihor, Brăila și Harghita.




