Componenții generației care a obținut istorica victorie împotriva Franței acum jumătate de secol vor fi celebrați la partida dintre România și Statele Unite ale Americii, informează Mediafax. Evenimentul este organizat de Federația Română de Rugby și Asociația Internaționalilor de Rugby din România.

Festivitatea se va desfășura la pauza meciului din cadrul World Rugby Nations Cup, programat sâmbătă, de la ora 18:30, pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”. Foștii jucători vor primi plachete aniversare pentru performanța considerată un reper al rugbyului românesc și se vor reuni ulterior într-un cadru festiv.

Printre cei prezenți se vor număra Mircea Ortelecan, Marin Ionescu, Ion Pintea, Mircea Paraschiv, Dumitru Alexandru, Gheorghe Varga, Petre Motrescu, Petre Ianușevici, Mihai Bucos, Mircea Munteanu și Ioan Bucan. De asemenea, vor participa și alți foști internaționali precum Gheorghe Dumitru, Pompiliu Borș, Adrian Lungu și Haralambie Dumitraș, alături de foștii președinți ai federatiei Dumitru Mihalache, George Straton, Hari Dumitraș, Octavian Morariu și actualul conducător, Alin Petrache.

Un gest special va fi marcat prin prezența unor foști componenți ai naționalei Franței din 1976, Bernard Cholley și Alain Paco, veniți la București pentru acest moment.

Meciul istoric din 14 noiembrie 1976 s-a încheiat cu scorul de 15-12 pentru România, după o revenire spectaculoasă în fața a circa 10.000 de spectatori, eseuri fiind marcate de Dumitru Alexandru, Florica Murariu și Mircea Paraschiv, iar Mihai Bucos contribuind cu un dropgol.